Iata ca dupa cinci ani de dezvoltare si 14 luni de testare, Amazon lanseaza Amazon Go, primul magazin care functioneaza fara case de marcat si casieri, contravaloare produselor se incaseaza automat din contul clientului in clipa in care acesta paraseste magazinul.

Amplasat in Seattle, la parterul sediului central Amazon, cu o suprafata totala de 1.800 de metri patrati, Amazon Go se anexeaza seriei de magazine cu sedii fizice deschise de catre compania americana — pe langa inaugurarea unui lant de librarii si cumpararea intregului lant de magazine alimentare Whole Foods (cele din urma fiind achizitionate cu 13,7 miliarde de dolari, in 2017), conform Inc.com.

Ceea ce face din Amazon Go un magazin unic este sistemul inteligent de plati automate, acest lucru este posibil datorita unei retele de sute de camere video amplasate in spatiul in care se misca clientii. Prin intermediul tehnologiilor avansate si a masinilor cu inteligenta artificiala, magazinul inregistreaza produsele selectionate de catre fiecare client si transmite “cosul de cumparaturi” direct catre contul de Amazon al clientului prin intermediul aplicatiei Amazon Go (este obligatoriu ca toti clientii care pasesc in magazin sa aiba instalata pe telefon aplicatia Amazon Go, iar contul de Amazon sa fie actualizat cu toate informatiile necesare efectuarii platilor – verificarea acestor conditii se efectueaza prin scanarea telefonului mobil la intrarea in magazin).

Clientii isi pot aseza cumparaturile intr-o punga si sa iasa din magazin prin ceea ce arata ca o poarta de metrou, in momentul in care au parasit magazinul vor primi in mod automat un bon fiscal pentru produsele achizitionate.

Amazon Go contorizeaza ca achizitie fiecare produs pe care clientul la ridicat de pe raft.

De fiecare data cand un cumparator ridica sau pune la loc un produs dintr-un raft, camerele video contorizeaza activitatea. Sistemul este similar unui cos de cumparaturi virtual: cand clientul ridica un produs de pe raft sau il aseaza inapoi, camerele contorizeaza activitatea si produsul este adaugat sau scazut imediat din totalul achizitiilor.

Ulterior, cand cumparatorul decide sa parasesca magazinul, acesta trece printr-o poarta de scanare iar obiectele cu care a iesit sunt adaugate in contul de Amazon iar suma datorata se va retrage automat.

Articolele nu sunt prevazute cu dispozitive de urmarire, acestea sunt urmarite cu ajutorul camerelor de supraveghere. Produsele alimentare, precum salatele sau sandwich-urile sunt prevazute cu stickere care includ un sistem special de coduri de bare pe care algoritmii de inteligenta artificiala conectati la camerele video ii citesc si ii contorizeaza.

In timp ce clientii se plimba prin magazin, alegand si inlocuind produse, Amazon colecteaza date despre preferintele lor.

Exista insa si angajati, acestia indeplinesc diferite sarcini pe care algoritmii nu le pot executa, cum ar fi verificarea documentelor clientilor

In lipsa casierilor, Amazon Go trebuia sa gaseasca o solutie prin care sa verifice varsta clientilor care doresc sa achizitioneze bauturi alcoolice. Sistemul inteligent nu poate efectua aceasta sarcina, asadar un angajat sta in sectiunea de bauturi alcoolice a magazinului si verifica documentele tuturor clientilor care doresc sa achizitioneze o sticla cu alcool.

In magazin pot incapea, in acelasi timp, doar 97 de persoane – inclusiv muncitorii

In ciuda lipsei caselor de marcat si a angajatilor casieri, magazinul Amazon Go are o capacitate maxima de 97 de persoane si nu duce lipsita de angajati umani. In magazin exista angajati care se ocupa de asistarea clientilor, alimentarea rafturilor, prepararea salatelor si a sadwich-urilor, astfel  o buna parte din capacitatea magazinului este ocupata de catre muncitori.

Unul dintre obiectivele cheie ale magazinului Amazon Go este acela de a oferi clientilor comfort prin eliminarea caselor de marcat si a timpului pierdut in mod normal la acestea.

Incercare de furt nereusita

Sistemul inteligent pe care Amazon Go il utilizeaza si care face posibila plata automata este numit “Just Walk Out”.

Jurnalistul Nick Wingfield, corespondentul pasionat de tehnologie al New York Times, a primit din partea Amazon permisiunea de a incerca sa insele sistemul inteligent si sa fure din magazin. Eforturile lui au esuat.

“Cu permisiunea celor de la Amazon, am incercat sa pacalesc sistemul de camere al magazinului Amazon Go prin acoperirea codului de bare al unu produs (sos de vanilie de 4,35 dolari) cu o punga de cumparaturi in timp ce acesta se afla inca pe un raft, ascunzandu-l ulterior sub brat si plecand din magazin. Din pacate am esuat, iar magazinul m-a taxat”,  a declarat Wingfield.

In cazul in care sistemul comite o eroare, clientii isi pot recupera banii

Clientilor li se acorda “bon fiscal” prin intermediul aplicatiei Amazon Go si pot astfel demonstra sistemului faptul ca s-a comis o eroare. Clientii pagubiti primesc banii inapoi fara a fi nevoiti sa se intoarca la magazin, a declarat vicepresedintele companiei Amazon Go, Gianna Puerini.